Terenul de golf este în sine un ecosistem. Dar despre cât de complexă este amenajarea unui astfel de loc nu aveam o idee exactă. Am început astfle o dicuție care se va întinde pe mai multe episoade cu dna Ioana Petrache de al Asociația Pentru Horticultură Urbană pe această temă. În primul episod am abordat tema arborilor de pe terenurile de golf.
Terenurile de golf sunt mai mult decât spații dedicate sportului, sunt adevărate compoziții peisagistice majore, unde cultura, natura, estetica şi funcţionalitatea se întâlnesc. Alegerea arborilor potriviți este o artă a echilibrului între frumusețe, confortul jucătorilor și sustenabilitatea întreținerii, pentru a răspunde nevoilor utilitare, dar şi eleganţei golfului.
Peste 100 de jucători la „Ziua Căpitanilor” – organizat de Bucharest Golf Club
Pentru terenurile de golf din zonele temperat-continentale (USDA 6–8), în care se încadrează România, selecția arborilor este dictată de iernile reci, de provocările verilor secetoase și diversității tipurilor de sol, dar şi de criterii economice şi ecologice. Arborii recomandaţi trebuie să aibă ritm de creștere moderat și durată mare de viaţă, rădăcini adânci, întreținere redusă, aspect bun tot anul şi preferabil aspect sezonier spectaculos.
Arbori recomandați
Coniferele bine alese sunt marca unui teren de golf de neuitat. Pe lângă mirosul care lasă amintiri plăcute, aspectul lor înnobilează, mai ales vara. Mai mult, coniferele protejează bine împotriva vântului, pe măsură ce cresc.
Frunzișul coniferelor cade treptat tot anul, iar prin descompunere eliberează acizi organici care pot acidifica stratul superior al solului (1), un beneficiu care corectează bazificarea solului cauzată de fertilizări repetate și irigare.
Un pH prea alcalin (bazic) reduce disponibilitatea unor nutrienți (Fe, Mn, Zn), provocând cloroze și slăbirea gazonului. În schimb, un pH ușor acid (5,5–6,5) este optim pentru gazon, favorizând absorbția nutrienților și menținând un covor verde uniform.
A fost inaugurat National Golf & Country Club cel mai mare teren de golf de lângă București
Pinus nigra (pin negru) este un conifer veșnic verde, rezistent la secetă și poluare, cu un port impunător și stabilitate structurală ridicată. Trebuie luat în considerare și Pinus sylvestris (pinul de pădure), specie robustă, cu frunziș verde-albăstrui și o adaptabilitate remarcabilă la soluri sărace, dar mai puţin rezistent la câmpie.
Pentru un efect ornamental deosebit, se poate utiliza și Pinus strobus (pinul strob), originar din America de Nord, cu ace lungi, moi și elegante, de culoare verde-albăstrui, care conferă un aspect delicat și luminos peisajului, însă mai sensibil la secetă severă și veri fierbinţi.
În zonele mai reci, cu relief colinar, se poate folosi Pinus mugo (pinul pitic de munte), cu înălţime mică şi formă compactă, decorativ în zonele marginale ale terenurilor. În schimb, speciile termofile, precum Pinus pinea (pinul umbrelă mediteranean) sau Pinus halepensis (pinul de Alep), nu sunt recomandate în zonele USDA 6-8, deoarece nu rezistă la iernile reci din zonele continentale.
Cupressocyparis leylandii (chiparos) este un conifer ce crește rapid, indicat pentru perdele de protecție, dar este mai sensibil sub –5 °C. Cupressus arizonica (Chiparos de Arizona) are frunziș albastru-cenușiu decorativ, tolerează seceta, dar este, de asemenea, sensibil la ger.
Picea abies (molid) are frunziș acicular dens, cu aspect elegant. Există și varietăți argintii (Picea pungens ‘Glauca’), foarte valoroase estetic, potrivite pentru capete de perspectivă pe terenurile de golf. Molidul nu este recomandat în zonele de câmpie, unde verile toride îl afectează, se potrivește mai bine în regiuni colinare și montane.
Stejarii dezvoltă rădăcini puternice și adânci, ideale pentru stabilitate pe termen lung şi care nu denivelează suprafața gazonului. Quercus robur (stejar pedunculat) este arborele cu aspect nobil și monumental, foarte valoros ecologic, dar cu o creștere lentă. În schimb, Quercus rubra (stejar roșu american) creşte mai rapid decât Q. robur şi are frunziș roșu-vișiniu intens, splendid toamna.
Arţarii oferă toate avantajele dorite, fără mari pretenţii. Acer campestre (jugastru, arţar de câmpie) crește moderat, are coroană compactă și frunziș galben-auriu, spectaculos în octombrie. Există cultivaruri ornamentale valoroase, precum Acer campestre ‘Elsrijk’ (coroană densă, port compact) sau Acer campestre ‘Nanum’ (coroană globulară). Acer tataricum (arţar tătăresc) este o specie rustică, rezistentă la secetă și soluri sărace, cu frunze purpurii toamna și samare decorative, roşiatice (fructe uscate cu aripioare, mici „elicoptere”). Acer rubrum (arțar roșu) este o specie nord-americană, admirat pentru culorile de toamnă. Cultivarurile ‘October Glory’, ‘Red Sunset’, ‘Autumn Blaze’ pot avea nuanțe roșcate și vara.
Ghidul începătorului: terenuri de golf din România
Mestecenii (Betula pendula) sunt recunoscuţi pentru scoarță albă, în contrast spectaculos cu verdele gazonului şi frunzişul delicat, care nu umbreşte puternic gazonul. Se adaptează uşor şi necesită întreţinere minimă, în toate zonele temperat-continentale. În primii ani necesită irigare.
Arbori de evitat
Paulownia tomentosa (arborele prințesei), deși spectaculos prin frunzele uriașe și creșterea rapidă, nu este o alegere înţeleaptă, pe termen lung. Lemnul său este moale, iar ramurile se rup ușor la vânturi puternice, devenind un risc pentru jucători. Frunzele foarte mari cad în masă și sufocă gazonul, îngreunând întreținerea, iar fructele uscate (sferice!) produc mii de semințe care se răspândesc invaziv. Rădăcinile viguroase pot afecta solul și instalațiile de irigație, iar durata relativ scurtă de viață îl face cu atât mai puțin valoros.
Salix spp. (salcia) are rădăcini invazive şi consum mare de apă.
Populus spp. (plopul) are creștere rapidă, dar este fragil, ramurile se usucă, trebuie tăiate şi cad adesea. Are rădăcini superficiale care denivelează gazonul, iar seminţele (puful de plop) pot fi foarte neplăcute.
Robinia pseudoacacia (salcâmul) este invaziv şi poate destabiliza ecosistemul.
Platanus × acerifolia / P. × hispanica (platan) este de evitat din cauza rădăcinilor superficiale care denivelează solul, a frunzelor mari și coriacee (cu textură ca pielea) care se descompun greu, a fructelor globulare (!) ce eliberează perișori iritanți și a atacului frecvent al tigrului platanului (Corythucha ciliata), care afectează deopotrivă arborii şi jucătorii.
Tilia cordata (tei) atrage albine (ceea ce e de dorit, în context ecologic), dar dezvoltă rădăcini superficiale ce ridică gazonul.
Castanea sativa (castan comestibil), Aesculus hippocastanum (castan ornamental), Paulownia tomentosa au fructe fructe rotunde cad pe gazon, sunt uşor de confundat cu mingiile de golf și îngreunează tunderea.
Arbori cu defoliere estivală (ex. Ulmus spp., ulmul, expus la grafioză sau Fraxinus excelsior, frasinul, expus la Hymenoscyphus fraxineus) pierd o mare parte din frunze vara, compromițând estetica și crescând costurile de întreținere.
Arbori de accent: frumusețe cu limite
Pe lângă arborii recomandaţi pentru stabilitate şi întreţinere redusă, există şi specii spectaculoase, capabile să ofere accente vizuale memorabile pe terenurile de golf. Acestea se disting prin flori, frunziş sau port, însă vin la pachet cu anumite dezavantaje ce trebuie avute în vedere.
Liquidambar styraciflua (arborele de gumă) este apreciat pentru portul său elegant şi pentru frunzişul unic, spectaculos nuanţat în roşu, portocaliu şi violet toamna. Fructele globuloase, însă, pot deveni deranjante pe gazon.
Albizia julibrissin (arborele de mătase) impresionează prin inflorescenţele roz-pudrate, cu un aer exotic şi rafinat. Sensibilitatea la ierni reci şi lemnul fragil limitează însă utilizarea sa în zonele continentale ale României.
Carpinus betulus ‘Fastigiata’ (carpen fastigiat) aduce un port columnar, de mare valoare arhitecturală, ce sugerează ordine şi verticalitate. Ritmul lent de creştere şi densitatea mare a coroanei, care umbreşte excesiv zonele apropiate, îi reduc atractivitatea practică.
Liriodendron tulipifera (arborele lalea) fascinează prin frunzele distinctive şi florile mari, galben-verzui, cu un aer nobil. Are însă nevoie de soluri fertile şi umede, iar dimensiunile masive ale coroanei, la maturitate, îl pot face greu de integrat în spaţiile de joc.
Magnolia spp. sunt inconfundabile prin florile lor mari şi adesea parfumate, care oferă un spectacol primăvară. Totuşi, sensibilitatea la geruri târzii, preferinţa pentru soluri uşoare şi fructele mari, lemnoase, acide le limitează accesul pe terenurile de golf.
Ginkgo biloba (arborele pagodelor) oferă un frunziş inegalabil, în formă de evantai, ce devine auriu intens toamna. Este deosebit de rezistent la poluare şi boli, dar are creştere lentă, iar exemplarele femele produc fructe cu miros uşor neplăcut.
Cercis siliquastrum (arborele lui Iuda) aduce un farmec deosebit prin florile roz-purpurii care apar direct pe ramuri, înainte de înfrunzire. Totuşi, sensibilitatea la ger, fragilitatea lemnului şi fructele păstăi îl fac potrivit doar ca arbore marginal.
Catalpa bignonioides (catalpa) încântă prin frunzele mari, cordiforme, şi inflorescenţele albe, grupate, cu aspect exotic. Ramurile fragile, predispuse la rupere, şi păstăile lungi care cad pe gazon îi reduc utilitatea pe termen lung.
Selecția arborilor pentru terenurile de golf nu se reduce doar la estetică sau rezistență, ci presupune o înțelegere fină a echilibrului dintre joc, peisaj și întreținere; de aceea, consultarea unor peisagiști bine pregătiţi, capabili să armonizeze știința horticulturii cu subtilitățile golfului, devine garanția unui parcurs verde, rafinat și durabil.
[1] Hagen-Thorn, A., Callesen, I., Armolaitis, K., & Nihlgård, B. (2004). The impact of six European tree species on the chemistry of mineral topsoil in forest plantations on former agricultural land. Forest Ecology and Management, 195(3), 373–384. https://doi.org/10.1016/j.foreco.2004.02.036
Leave a comment